Instanța ridică sechestrul pus de DNA pe conturile lui Adrian Severin

Instanța ridică sechestrul pus de DNA pe conturile lui Adrian Severin

Instanța a admis o contestație formulată de Adrian Severin împotriva ordonanței DNA din data de 8 iulie, privind luarea măsurii asiguratorii a sechestrului penal, scrie Agerpres.

Astfel, judecătorii au înlăturat dispoziția privind luarea măsurii asiguratorii a sechestrului pentru suma de 50.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

De asemenea, instanța a dispus modificarea măsurii asiguratorii a sechestrului penal până la concurența sumei de 436.663 euro (echivalent 1.630.751 lei), în sensul respectării dispozițiilor art.729 alin.1 lit.b și art.629 Cod de procedură civilă.

Pe 17 iulie, Adrian Severin a fost chemat la DNA, unde a fost anunțat că este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, în formă continuată, fiind pus sechestru și pe conturile sale.

Potrivit DNA, în perioada martie 2007 – noiembrie 2010, Adrian Severin a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte din Parlamentul European, 20 de contracte de consultanță cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii.

Procurorii susțin că, în perioada respectivă, singurele activități înregistrate de societățile în cauză au fost cele în relația cu Adrian Severin, respectiv grupul politic din care făcea parte.

Ulterior, societățile comerciale respective nu au mai avut niciun fel de activitate, iar în prezent toate figurează ca fiind radiate din Registrul Comerțului.

În aceeași perioadă, potrivit procurorilor, Adrian Severin, în înțelegere cu asistenții săi Anne Rose Marie Jugănaru și Florin Leontin Abraham și cu o altă persoană, a acționat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European, prin transferuri succesive ale sumei totale de 586.350 lei efectuate de către societățile din grup către o fundație, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire și instruire a personalului.

Conform DNA, din actele de urmărire penală a rezultat faptul că plățile efectuate nu au la bază operațiuni reale. Astfel, pentru a da o aparență de legalitate transferurilor efectuate, suspecții au convenit disimularea acestora sub forma plății unor servicii de pregătire profesională a angajaților, deși aceiași salariați ai societăților în cauză au fost angajați și la fundația respectivă, iar obiectul contractelor încheiate pentru justificarea plăților este similar.

Mai mult, numerele de ordine ale contractelor încheiate de fundație cu societățile în cauză sunt consecutive, ceea ce indică faptul că nu au existat contracte încheiate și cu alți potențiali beneficiari ai unor astfel de cursuri.

În plus, o parte din plățile facturate de fundație către societățile comerciale „beneficiare” era ulterioară încheierii raporturilor de muncă cu acei salariați, aceștia fiind angajații unei alte societăți din grup, la momentul respectiv.

Totodată, foștii săi asistenți de la Parlamentul European, Anne Rose Marie Jugănaru (în prezent, secretar de stat în Ministerul Mediului) și Florin Leontin Abraham (nepot al avocatului Pavel Abraham) au fost puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător